miercuri, octombrie 03, 2018

Motru, „oraşul albastru”


Municipiul Motru a fost pentru o zi numit „Oraşul albastru”, graţie echipajului de elevi „Healing souls”. Aceştia şi-au continuat aventura promovării Centrului de Asistenţă pentru persoanele aflate în dificultate. Au ales pentru promovare culorile Uniunii Europene, albastru şi galben, şi au străbătut oraşul cu speranţa unor adolescenţi dornici să ofere ajutor celor aflaţi în dificultate.
Tricourile albastre, pliantele, calendarele, cântecele, cuvintele calde şi zâmbetele de adolescenţi au fost arsenalul acestora. Reportajele realizate în faţa catedralei ortodoxe, în faţa primăriei, cât şi a supermarketelor au scos la iveală nevoia de informare, lipsa de comunicare şi chiar ignoranţa unora cu privire la beneficiile proiectelor europene şi, nu în ultimul rând, lipsa informării cu privire la existenţa unui loc în care oamenii aflaţi în dificultate pot găsi alinare, sprijin şi o masă caldă pentru aproximativ 60 de zile.
Ignoranţa unora a demonstrat tuturor că orice act de binefacere poate fi confundat cu uşurinţă cu o campanie electorală sau de o strângere de fonduri pentru cazuri mai mult sau mai puţin reale.
Doamna D. ne-a vorbit cu căldură, istorisindu-ne despre viaţa unei prietene abuzate fizic şi psihic în nenumărate rânduri, căreia i-a fost extrem de greu să apeleze la divorţ şi să-şi reia viaţa. A oftat cu blândeţe şi ne-a răspuns cu nostalgie: „Dacă ar fi existat acest centru, durerea prietenei mele ar fi fost mult mai mică”. Ne-a urat succes şi a promis că va informa oriunde poate despre existenţa acestui loc „al binecuvântării”.
În schimb, domnul M. ne-a întrebat furios ce partid reprezentăm şi ne-a spus să ne vedem de şcoală, „lăsând prostiile”, pentru că „femeia trebuie să asculte de bărbatul său şi să nu-l părăsească indiferent prin ce ar trece”.
O maşină şi-a deschis portiera, iar un domn cu ochelari fumurii ne-a întrebat furios: „Pentru ce mai strângeţi bani, puşlamalelor?”
Cu dificultăţile de rigoare, suntem convinşi că această „Campanie a celor 24 de tricouri albastre” a reprezentat un succes şi chiar dacă reticenţa şi neîncrederea gravitează pe fundalul celor relatate suntem convinşi că aprecierile au fost mult mai multe, iar persoanele aflate în dificultate vor apela cu încredere la serviciile „Centrului de Asistenţă pentru persoanele aflate în dificultate”.
Imaginile care au fost imortalizate cu acest prilej spun mai mult decât orice!
Coordonator proiect,
profesor Constantina Negrea
Sursa: Pandurul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu