vineri, decembrie 20, 2013

Amintire veșnică, preotului prof. Hoară Marcel

              ” Ziua de 17.12.2013 este o zi tristă pentru noi deoarece preotul prof. Marcel Hoară, cel care ne-a fost prieten, coleg și profesor, ne-a părăsit… Cu toții am insistat mai mult în rugăciune deoarece nu avem cuvinte mai frumoase pentru cel pe care îl iubim… Este foarte greu momentul acesta pentru mine, să scriu, dar trebuie să ne încurajăm și să ne amintim de cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune atât de minunat: „Și de trăim, și de murim, ai Domnului suntem.” (Sfânta Scriptură).
            Sunt putine vocații pe care Dumnezeu ni le ingăduie pe pământ! Unele aduc mărire, altele bani. Profesoratul, ca și preoția, aduce adevărul, iar adevărul te face liber! Profesoratul, ca și preoția, te așează din catedră în Catedrală și din aceasta în Împărăția cerurilor. Marcel, sunt convinsă că știa lucrul acesta și a încercat mereu să răspundă pozitiv provocărilor vieții, alergând în întâmpinarea acesteia. S-a împlinit într-o prietenie frumoasă pentru noi, într-o dragoste desăvârșită pentru părinți, pentru soție și pentru cei doi copii ai săi, Dragoș și Emilia, care sunt rodul cel mai de preț al vieții sale de pe pământ. Sunt convinsă că toți cei care își vor aduce aminte de el îi vor cinsti memoria și îl vor stima ca pe un om care a descifrat, mai presus de toate tainele, Taina Treimii lui Dumnezeu! Mereu zâmbea, deoarece conștientiza faptul că atâta vreme cât rostești adevărul, arăți calea și crezi în iubire, nu ești altceva decât darul lui Dumnezeu pentru oamenii și elevii pe care Dumnezeu ți-i pune înainte. Eu nu cred că l-am condus pe ultimul drum! Eu cred că undeva în Împărăția cerurilor, Dumnezeu a pregătit  deja o clasă unde sunt așezați o parte din copiii plecați înainte de vreme, iar preotul Marcel le va preda cunoașterea lumii din care aceștia nu au reușit să cuprindă cu mintea nimic.                                                                                                                                                           De astăzi, încă un coleg de-al meu face parte din Academia cerurilor!                                                      
Să-l rugăm ca atunci când ne este greu, când nu ajungem la nici o concluzie, să mijlocească la Hristos, să ne reorienteze termenii, să ne reînvețe ce avem de făcut pentru a respira și trăi omenește!                          
Prin despărțirea temporară de noi, ne-a reamintit o lecție totală  de viață: să prețuim și să ne bucurăm de fiecare moment bun împreună, căci niciodată nu cunoaștem când va fi sfârșitul vieții noastre pământești!
Bunul Dumnezeu să te ierte pentru tot ceea ce nu ai apucat să faci în această viață și să te odihnească întru Împărăția Sa!
            Cu toată prețuirea, a ta colegă cu care ai alcătuit în această școală Catedra de Religie ortodoxă, vreme de patru ani, prof. Rodica Dragomirescu.”

                                                                      Prof. religie Dragomirescu Rodica




miercuri, decembrie 04, 2013

Omagiu adus minerilor din zona Motru

Minerii sărbătoresc ca in fiecare an din 1992, pe 4 decembrie, Sfânta Varvara, ocrotitoarea ortacilor din zona Oltenia. La acest eveniment au participat și elevii de la Colegiul Național ”George Coșbuc” și alături de domnii profesori Crețu Emanuela, Negrea Nicolae și Negrea Constantina au depus coroane, în semn de omagiu. Aceștia au luat parte și la slujba pentru comemorarea tuturor minerilor care și-au pierdut viețile în accidente de muncă. 
 



duminică, decembrie 01, 2013

1 DECEMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI


Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția sa stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid, ci este fapta istorică a întregii națiuni române.
Astfel, cu ocazia Zilei Naționale a României, Colegiul Național “George Coșbuc” a organizat o activitate pentru celebrarea acestei zile atât de importantă pentru țara noastră.
Evenimentul a fost organizat de către clasa XI-E, însa toți elevii din școala au dat dovadă de patriotism, aducându-și necondiționat contribuția în realizarea unui eveniment cât mai strălucit. Astfel, a fost realizată o minunată expoziție de pictură. De asemenea au fost realizate eseuri și chiar și o mică scenetă, intitulată  « Omul și Patria », iar elevii claselor a X-a E si a IX-E au interpretat cântece reprezentative.

La finalul activității, domnii profesori și elevii și-au dat mâna pentru a porni o horă, în adevăratul sens al cuvântului, așa cum numai românii știu să facă.