joi, decembrie 17, 2015

Zâmbet de crăciun

       Elevii clasei  a-IX-a A sub atenta îndrumare a doamnei diriginte Alioanei Carmen au organizat și în acest an acțiuni de voluntariat pentru 3 familii din localitatea Lupoaia și pentru un elev al Colegiului Național "George Coșbuc",Nitu Remus Daniel. Actiunea de voluntariat s-a desfășurat rapid datorita implicării de care au dat dovadă voluntarii.
     
       Alimentele,hainele,jucăriile sunt doar câteva elemente incluse in pachetele daruite.Felicitări celor implicați în acest proiect pentru tot binele pe care l-au făcut și toată bucuria pe care au adus-o familiilor nevoiașe.



sâmbătă, noiembrie 21, 2015

Campionatul de League Of Legends

     League of Legends a făcut ravagii în lumea gamingului în ultimii ani devenind unul dintre cele mai jucate jocuri pe PC din lume adunând aproximativ 70 de milioane de jucători în toată lumea. Nici C.N.G.C. nu face excepție astfel că la concursul de League of Legends( organizat de Consiliul Școlar al Elevilor ) s-au înscris 60 de elevi (12 echipe).

     Concursul a început sâmbăta trecută în cabinetul de informatică din anexă jucându-se doar prima rundă ( 6 meciuri ). Cei mai mulți au venit cu laptopurile de acasă ( chiar și cu unitatea ) iar ceilalți au jucat pe calculatoarele din cabinet.

     Azi de la ora 8 până pe la 2-3 s-au jucat restul meciurilor . Echipele au jucat excelent (plays have been made) meciurile fiind destul de echilibrate,însă experiența și-a spus cuvântul. Fără alte introduceri clasamentul final este următorul:

  1. Catan George, Murgilă Laurențiu , Ropotin Gabriel , Marinof Bogdan , Iorga Lucian
  2. Dăescu Andrei , Dochian Alexandru , Guzu Alexandru , Movilă Adrian , Onea Alin
  3. Dăescu Răzvan , Iuțuc Andrei , Parpală Dan , Pop Mihai , Popescu Ștefan
  4. Ungureanu Emil , Drăghici Alin , Bobicescu Bogdan , Ardeiu Gabriel , Ciobanu Adrian
Locul I


Locul II

Locul III

Locul IV


Pentru mai multe poze MAINSTREAM intrați pe pagina de facebook a consiliului ! 

duminică, noiembrie 15, 2015

Teatrul senzorial labirint "CITESTE CU OCHII INCHISI !"

                                   



                  Teatrul labirint este o forma prin care spectatorul experimenteaza ,de-a lungul parcurgerii labirintului,diverse etape ,momentele fiind legate logic ,afectiv, psihologic,de experiente personale si culturale.Intrarea in labirint este inceputul unei calatorii cu tine insuti ,in care esti ghidat de propriile trairi antrenate de *constructorii de emotii*,realizatorii acestei experiente de neuitat.
Am pasit emotionata in labirint si curioasa pentru ca nu aveam idee de cele ce urmau.Imi aduc foarte bine aminte fiecare moment si cum incercam sa fac abstractie de locul in care ma aflam de persoanele ale caror voci le stiam atata de bine si intram in stare indusa de cei ca ma purtau departe foarte departe in trecut.Am intrat in jocul lor ,jocul amintirilor (cantecele mamei,leganatul ,invatatoarea )jocul senzatiilor(atingerea pietrelor ,ierbii,apei )si am primit lectii de viata acestia punand in evidenta influenta banilor ,senzatia pe care o ai atunci cand ai multi bani in mana etc.
              In 30 de minute cat a durat gasirea iesirii din labirint, am ras ,am plans,am dansat, am auzit zgomote (pasi ,lucruri care se sparg)am simtit cum pasesc pe panza si dintr o data pe pietre am simtit fara sa vad cum pleaca oameni de langa mine cum sunt trasa dintr o parte in alta...ma pierdusem, mai bine spus, ma rupsesem de tot ,eram intr-un film al vietii mele regizat de realizatori dar in care eram  personajul principal,un  personaj care nu si stia rolul dar se lasa purtat de emotii in sus si-n jos trecand de la extaz la agonie.
                Este doar un rezumat si sunt doar cuvinte ,iar cum adesea ce simti nu poti explica prea bine in  cuvinte vreau doar sa zic ca as repeta experienta din nou si din nou pentru ca simt ca nu am *gustat* din plin ce mi-a fost oferit.











sâmbătă, noiembrie 14, 2015

Campionatul de șah

    Astăzi la ora 10 a început Concursul de Șah în amfiteatrul C.N.G.C. Elevii înscriși s-au dovedit niște strategi de temut , pentru asta și pentru faptul că și-au sacrificat o mare parte din sfânta zi de sâmbătă țin să-i felicit. Din păcate au fost premiate doar primele 3 locuri :
Locul 1: Bărbulescu Garbriel ( XII-A )
Locul 2 : Anghelescu Marian ( XII-C )
Locul 3 : Dan Constantin ( IX-A )







joi, noiembrie 12, 2015

Clubul de lectură "Labirint"

        
     "Tinerii nu mai citesc" este adevărul tragic al timpurilor noastre . Aceștia preferă să-și petreacă timpul liber în față calculatorului într-o realitate virtuală "SOCIALIZÂND" pe facebook sau jucând jocuri video aducătoare de dependență. Este trist că deși aceste lucruri nu le încălzesc sufletul și mintea cu nimic au devenit ceva indispensabil, de altfel distrug orice speranță a unui om sănătos din punct de vedere intelectual și cu un orizont cultural cuprinzător.

     Clubul de lectura"Labirint" a prins radacini in scoala noastra înca de anul trecut sub indrumarea Doamnei Profesoare Rodica Marin. Deși la început erau puțini elevi în club cu timpul foarte mulți din colegiu ( surprinzător,în special cei de la mate-info ) s-au înscris pentru a-și deschide mintea și sufletul. Aici elevii discută despre cărțile pe care le-au citit despre filmele care au adus un impact asupra lor , încercând cu ajutorul celorlalți dar și al coordonatorului să se cunoască pe sine.

      "LEGAȚI-NE LA OCHI, SUNTEM GATA SĂ NE DESCHIDEM OCHII SUFLETULUI!". Aceștia s-au simțit îndatorați să-i ajute și pe cei din exterior ( profesori, elevi ,părinți ) să facă o călătorie inițiatică ,să fie actori pe propria lor scenă prin "Teatrul Labirint" despre care o să vă vorbesc cu o altă ocazie,lăsându-va totuși câteva poze cu cei care au făcut totul posibil.

                                           








marți, noiembrie 03, 2015

Directorii de Departamente (Miniștrii)

Pe data de 17 octombrie în cadrul Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național "George Coșbuc" au fost organizate alegerile pentru directorii de departamente. În urma votului direct, înfăptuit de cei prezenți, aceștia sunt:

  • Concursuri  școlare și extrașcolare - Răduică Ionuț
  • Cultură, educație și programe școlare - Mutică Irina
  • Sport - Guzu Alexandru
  • Responsabil de grup și articole ziar - Manea Alexandra 
  • Avocatul Elevului - Doman Maria
Cu respect,
        Dochian.

joi, octombrie 29, 2015

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului


     Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care au fost ucişi aproximativ 6 milioane de evrei de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

     Cu siguranță termenul "Holocaust" vă este cunoscut, fie că v-ați informat despre acesta dorind să știți cât mai multe despre Hitler și gândirea lui bolnavă sau l-ați auzit la ora de istorie sau în vreo pauză oarecare , de aceea vă propun să vizionați filmul artistic The Pianist pentru a înțelege cât mai bine ce a presupus acesta.

    Colegiul Național "George Coșbuc" a comemorat acest eveniment pe data de 13 octombrie 2015. Elevii clasei a-XI-a E coordonați de domnul profesor Negrea Nicolae printr-un program educativ din care au făcut parte expoziții,prezentări,sesiuni de referate și vizionarea unor filmulețe.






                              








     Consider că ține de datoria noastră de oameni să ne informăm și să informăm despre aceste evenimente negre ale istorie pentru a le preveni în viitor știindu-le consecințele.


miercuri, octombrie 28, 2015

Noul Consiliu Școlar al CNGC

Pe data de 8 octombrie s-au desfășurat alegerile pentru Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național "George Coșbuc". În urma numărării voturilor noua echipa este formată din următorii elevi:

  • Bogdan Andra (292 voturi) - Președinte
  • Ionete Delia (650 voturi) - Reprezentant al elevilor în Consiliu de Administrație
  • Stroia Elena (295 voturi) - Prim Vicepreședinte
  • Alioanei Cosmin (274 voturi) - Vicepreședinte
  • Albișoru Cristina (208 voturi) - Vicepreședinte/Secretar (În urma obținerii locului 2 la alegerile pentru președinte)
Pagina de facebook a consiliului o găsiți pentru mai multe informații aici.

luni, iulie 13, 2015

Rezultate BAC 2015

A venit timpul să vorbim şi despre evenimentul major din viaţa liceenilor care a bombardat mass-media în ultimele săptămâni, Bacalaureatul.În speranţa de a nu vă plictisi prea tare voi trece direct la subiect prezentându-vă rezultatele din acest an!



La nivel naţional rata de promovare a examenului este de 67.9% (cu 7 procente mai mare decât anul trecut) existând de altfel o creştere permanentă a acesteia din 2011(45.72%), anul în care s-au implementat camerele video.

La nivel judeţean rata de promovare este de 54.50% ( cu 5 procente mai puţin decât anul trecut), mai multe detalii găsiţi aici.

La Colegiul Naţional "George Coşbuc", din cei 211 elevi de clasa a XII-a, unul a fost eliminat, 2 nu s-au prezentat iar 18 au fost respinşi.Astfel rata de promovare este de 90%, un elev reuşind să obţină media 10 (rezultatele finale ale eleviilor le găsiţi aici).

joi, iunie 25, 2015

Campionatul de fotbal pe scoala

Clasamentul atat claselor castigatoare cat si elevilor ce au obtinut urmatoarele titluri la campionatul de fotbal pe scoala:

  • - Locul I - clasa a X-a A
  • - Locul II - clasa a XI-a C
  • - Locul III - clasa a X-a E
  • - Locul IV - clasa a XI-a F


  • cel mai bun jucator si golgheter: Cerbu Andrei
  • cel mai bun pasator: Ungureanu Dragos
  • cel mai bun portar: Videscu Petrisor

 

vineri, iunie 12, 2015

Invingatori!

Miercuri, 10 iunie 2013, a fost sustinuta la Deva etapa interjudeteana a concursului ,,Cu viata mea apar viata” in urma careia echipa de gimnaziu, formata din Carlaont Maria, Corbeanu Cosmin, Dan Constantin, Novacovici Ruth si domnul profesor coordonator Daraban Cosmin, a Colegiului National ,,George Cosbuc” a obtinut premiul I si ne vor reprezenta la etapa nationala. Pe langa acest rezultat deosebit echipa de la liceu formata din Chitulescu Andreea, Tihoc Madalina, Novacovici Titus, Giurcau Mihai si doamna profesoara coordonatoare Jiroveanu Ionela au obtinut premiul II. Felicitari atat echipei de gimnaziu cat si celei de la liceu si mult succes tinerilor castigatori ce ne vor reprezenta la etapa nationala!


joi, mai 28, 2015

„Cu viața mea apăr viața”

Astăzi, 28 mai, a fost susținută etapa județeană a concursului național „Cu viața mea apăr viața” , locul I obținându-l echipajul de la Colegiul Național „George Coșbuc” format din Chițulescu Andreea, Tihoc Mădălina, Novacovici Titus și Giurcău Mihai, și coordonat de doamnele profesoare Jiroveanu Ionela și Lăudat Raluca. Carlaont Maria, Corbeanu cosmin, Dan Constantin, Novacovici Ruth au obtinut de asemenea locul I la gimnaziu coordonati de domnul profesor Daraban Cosmin. Le urăm mult succes la etapa regională si în activitatea lor școlară!










Cheia succesului

Cheia succesului reprezinta o traditie si la Colegiul National „George Cosbuc”, care a fost pastrata cu succes pana acum, clasa cu cele mai bune rezultate si castigatoare de anul acesta fiind clasa XI-a A, traditie ce speram sa fie transmisa si in continuare, elevii continuad sa aduca rezultate deosebite liceului nostru. Felicitari atat castigatorilor, dar si celorlalti elevi care contribuie la prestigiul si imaginea scolii.

duminică, mai 24, 2015

Istorie universala

In urma etapei judetene a concursului "Sesiunea de referate si comunicari stiintifice", Dolea Oana, eleva in clasa a XI-a D, coordonata de domnul profesor Negrea Nicolae a castigat locul I si ne va reprezenta la etapa nationala in perioada 14-17 iulie la Pitesti.


Felicitari si mult succes in continuare!

marți, martie 17, 2015

Olimpicii...

Dupa cum stiti, sesiunea olimpiadelor judetene s-a incheiat, elevii de la Colegiul National ,,George Cosbuc" obtinand si anul aceste rezultate deosebite. Pentru prima data in istoria liceului suntem reprezentati la etapa nationala atat la olimpiada de economie, cat si la cea de religie-ortodoxa, sperand ca traditia va fi dusa mai departe.
Finalistii etapei judetene:

  • Ionete Delia Roxana (clasa a XI-a A), olimpiada de Economie, prof. Negrea Constantina
  • Arjocu Tabita Abigailclasa a XI-a A), olimpiada de Logica, prof. Negrea Constantina
  • Drăgoi Oxana ALexandra(clasa a XII-a E), olimpiada de Filosofie, prof. Negrea Constantina
  • Negrea Alexandru(clasa a XII-a E), olimpiada de Istorie, prof. Negrea Nicolae
  • Scînteie Valentina(clasa a IX-a A), olimpiada de Istorie, prof. Negrea Nicolae
  • Stoichiță Auraş(clasa a X-a D), olimpiada de Geografie, prof. Chitimia Mihaela
  • Jerdea Denis(clasa a IX-a D), olimpiada de Biologie, prof. Tutunaru Adela
  • Rîcă Mihai Alexandru(clasa a X-a D), olimpiada de Biologie, prof. Laudat Raluca
  • Dan Alexandru(clasa a X-a A), olimpiada de Fizica, prof. Alioanei Carmen
  • Pinoşanu Cătălina(clasa a X-a E), olimpiada de Franceza, prof. Cretu Emanuela
  • Râbu Iulia(clasa a IX-a A), olimpiada de Franceza, prof. Elinescu Emilia
  • Elinescu Alexandra(clasa a VII-a A), olimpiada de Franceza, prof. Elinescu Emilia
  • Giurcău Mihai Alin (clasa a XI-a A), olimpiada de Religie-Ortodoxa, prof. Dragomirescu Rodica
  • Bătăiosu Alexandru(clasa a XI-a B), ,,Istorie si Societate in Dimensiune Virtuala", prof. Negrea Nicolae

Felicitari olimpicilor nostri!

joi, ianuarie 15, 2015

"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"


CRITICILOR MEI

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.