joi, februarie 15, 2018

Concurs județean dedicat marelui om de cultură Constantin Rădulescu-Motru



15 februarie 1868: s-a născut marele om de cultură Constantin Rădulescu – Motru, cea mai importantă personalitate a zonei de graniță dintre județele Gorj și Mehedinți. 
În cinstea acestuia la C.N. „George Coșbuc” Motru s-a finalizat un concurs județean intitulat  “Constantin Rădulescu-Motru – Repere de gândire filosofică”, concurs care a debutat încă din 13.11.2017 .
Astfel, pe parcursul celor aproximativ patru luni, elevi și profesori din majoritatea liceelor din județul Gorj prin activitățile lor par a fi împlinit profeția lui Constantin Rădulescu-Motru.
„Peste 50 de ani, nu mai târziu, cele publicate de mine sau crezute de mine și de oamenii din timpul meu vor deștepta din nou interesul publicului românesc… Și atunci când publicul românesc va respira din nou, într-o dimineață senină va răsări în el dorința de a continua cele începute de noi și mă va citi cu aceeași bunăvoință cu care am fost citit în cursul vieții mele timp de 40 de ani. Atunci vocația mea pe pământ va fi împlinită” – 3 februarie 1946.
Etnicul românesc, Matricea poporului român, Sufletul poporului român, specificul și autenticul spațiului oltenesc au fost recreate de elevi și de profesori în creații artistice și eseuri literare sau filosofice.
Publicul românesc, în cazul nostru cel oltenesc, a reușit să-l citească și să-l cinstească pe cel care a fost un mare om de cultură, un mare om politic, filozof, sociolog, profesor universitar, senator de Mehedinți și Iași, Președinte al Academiei Romane, etc. la sugestia profesorilor coordonatori Negrea Constantina, Negrea Nicolae și Cantemir Liliana.
Astăzi, echipa de proiect prezentă în Amfiteatrul Colegiului Național „George Coșbuc”, a premiat elevii participanți la concursul dedicat acestuia.
Premiile au fost acordate cu generozitate tuturor elevilor care s-au implicat cu pasiune și pricepere în acest proiect.
Astfel, au fost premiați elevii Colegiilor: „George Coșbuc” (coordonați de profesorii Păuna Rodica, Negrea Constantina, Negrea Nicolae),  „Ecaterina Teodoroiu” (coordonați de doamna profesoară Cantemir Liliana), „Tudor Vladimirescu” (coordonați de doamna profesoară Velțan Elena), „Tudor Arghezi” (coordonați de doamna profesoară Tatomir Iulia), Liceul „Constantin Brăiloiu” (coordonați de doamna Bușe Sorina), Liceul Teologic (coordonați de doamna Dubaciu Ioana) și Liceul Tehnic (coordonați de domnul profesor Filip Ștefan).
Galeria de artă „Constantin Rădulescu-Motru” constituită în cadrul instituției noastre s-a bucurat de admirația întregului public prezent așa cum și-ar fi dorit el.
Directorii instituției, Rodica Marin și Aurelia Gheorghe, s-au declarat mulțumiți de prestația și seriozitatea activității culturale găzduite de instituția noastră cu sprijinul echipei de proiect alcătuită din profesorii: Mustață Ana, Bivolaru Marcela, Crețu Emanuela, Popescu Lucica, Daraban Cosmin.
Și pentru că „Firea românului nu e leneșă: ea este însă iubitoare de ocupație variată” (Constantin Rădulescu-Motru), majoritatea elevilor prezenți, implicați și chestionați la această activitate au promis că își vor completa lecturile cu scrierile lui Constantin Rădulescu-Motru și totodată au afirmat că se simt mai bogați și mai valoroși pentru că locuiesc în acest spațiu oltenesc patronat de un astfel de spirit.
Prof. Negrea Constantina

CONCURS JUDEȚEAN DE ESEURI ȘI ARTĂ VIZUALĂ 
CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU REPERE DE GÂNDIRE FILOSOFICĂ
EDIȚIA A XI-A
14.02.2018
SECȚIUNEA ARTE VIZUALE

Nr.
Crt.
Nume și prenume
Școala
Clasa
Secțiunea
Premiul
1.
Mihai Octavian
C.N. Ec.-Teodoroiu
a XI-a G
grafică
I
2.
Paulescu Daniel
Liceul de Arte
a IX-a B
pictură
I
3.
Anghel Raluca-Elena
Liceul de Arte
a XII-a B
pictură
al II-lea
4.
Preoteasa Alexandra
Liceul de Arte
a IX-a B
grafică
I
5.
Cărigă Dumitru-Denis
Liceul de Arte
a IX-a B
grafică
al II-lea
6.
Apetrei Diana
Liceul de Arte
a XII-a B
grafică
al II-lea
7.
Ciobanu Ciprian-Andrei
Liceul de Arte
a XII-a B
grafică
al III-lea
8.
Țuncu Mihaela
C.N. G. Coșbuc
a XII-a F
pictură
I
9.
Rogojanu Rebeca
C.N. G. Coșbuc
a X-a A
pictură
al II-lea
10.
Nistoran Georgeta
C.N. G. Coșbuc
a X-a D
pictură
al II-lea
11.
Nicoară Alexandra
C.N. G. Coșbuc
a XI-a E
pictură
al III-lea
12.
Popescu Roberta
C.N. G. Coșbuc
a XI-a E
pictură
Mențiune
13.
Corlan Andreea
C.N. G. Coșbuc
a X-a D
pictură
Mențiune
14.
Tutunaru Alecsandrina
C.N. G. Coșbuc
a XI-a E
grafică
I
15.
Băcescu Silvia
C.N. G. Coșbuc
a XI-a E
grafică
al II-lea
16.
Miulescu Delia-Maria
C.N.T.A– Cărbunești

grafică
al II-lea
17.
Ivănoiu Emilia
Liceul Teologic
a IX-a B
pictură
I
18.
Udrescu Camelia
Liceul Teologic
a IX-a B
pictură
al II-lea
19.
Răduțu Romina
Liceul Teologic
a IX-a B
pictură
al III-lea