Ediția a- XI – a a Concursului Național “Euroscola 2018”,
având ca temă pentru acest an “Europa pentru noi”, angajează tinerii liceeni
într-o competiție extraordinar de interesantă. O radiografie a comunității
locale din care fac parte, privind proiectele cu finanțare europeană este
realizată de către echipele intrate în competiție pentru “Ziua Euroscola ” de
la Strasbourg. Într-o astfel de competiție este angrenată și Echipa “Colegiului
Național George Coșbuc“ Motru. Analiza din arhivele urbei noastre scoate la
lumină un proiect adresat Oamenilor aflați în “situație de nevoie”, oamenilor
agresați fizic, psihic și afectiv. Colbul este șters de pe acest proiect și
tinerii liceeni preocupați și cu aplecare pentru oamenii aflați în astfel de
situații pornesc odiseea căutării persoanelor care au beneficiat de un ajutor
real, grație ”Centrului de asistență pentru persoane aflate în dificultate”,
realizat cu ajutorul fondurilor europene în orașul nostru. Activitatea de
astăzi, intitulată “Întâlnirea cu Ana ” trezește profunde sentimente de
umanitate și totodată de încredere în Uniunea Europeană. Ana este acum, o
tânără capabilă cu un job frumos și cât se poate de deschisă pentru a ne
transmite “povestea ei”. Abuzată fizic și emoțional cu 3 ani în urmă de
concubinul mamei sale a fost adusă în Centrul de asistență pentru persoane
aflate în dificultate. Aici a avut parte de un tratament nesperat și întâlnire
cu oameni deosebiți. Directorul, medicul, psihologul centrului și tot
personalul au încurajat-o cu multă iubire și înțelegere ajutând-o să își
depășească frica și să își găsească echilibrul emoțional. Concubinul mamei a
fost reperat și dat pe mâna autorităților, iar relația mamă-fiică a intrat
într-o altă dimensiune a comunicării. Din acest motiv, ANA recomandă tuturor
persoanelor să se adreseze autorităților, dacă se confruntă cu astfel de
situații și laudă inițiativa noastră de a pune în valoare acest centru și a
demonstra cât de important este un “loc în care să poposești“ dacă, într-o
anumită perioadă a existenței tale, se ivesc astfel de probleme. Ne urează
succes și totodată insistă să facem “cunoscută această oază de speranță” pentru
“oamenii aflați la nevoie”.
Constantina Negrea, coordonator al proiectului, Euroscola 2018
Constantina Negrea, coordonator al proiectului, Euroscola 2018
Sursa: Gorjeanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu