joi, noiembrie 29, 2012

Ziua Naţională a României sărbătorită la CNGC

Colegiul Naţional "George Coşbuc" a sărbătorit astăzi Ziua Naţională a României. Festivitatea a avut loc în amfiteatrul colegiului, începând cu ora 12:00. Au participat atât elevi, profesori, cât şi membri ai Sindicatului Pensionarilor din Motru, participare ce a avut loc datorită parteneriatului cu sindicatul din cadrul proiectului de voluntariat "Punţi între generaţii" realizat pentru concursul naţional "Euroscola".
Alături de membri ai Sindicatului Pensionarilor din Motru

Participanţii au intonat Imnul Naţional al României, au vizionat filme şi prezentări Power Point legate de Marea Unire de la 1918, au ascultat cantece patriotice şi cantece populare româneşti.

Evenimentul a fost organizat de elevii claselor XI A şi XI E, coordonaţi de domnul profesor de istorie Negrea Nicolae.




Mai jos puteţi urmări filmul realizat de Buţă Cristian şi Mihart Ionuţ (clasa a XI-a A).

sâmbătă, noiembrie 24, 2012

Tabăra internaţională de tineret Millennium 2013

Technology Academy of Finland (TAF) organizează tabăra internaţională de tineret Millennium 2013

Tabăra internaţională de tineret Millennium este un program gratuit adresat tinerilor din lumea întreagă interesaţi de matematică, ştiinţele naturii, tehnologia informaţiilor şi alte ştiinţe.
Tabăra se bazează pe următoarele teme:
  • ştiinţa şi tehnologia de mediu
  • schimbări climatice
  • resurse naturale şi energie regenerabilă
  • apa
  • tehnologia informaţiilor şi comunicării şi digitalizare
  • matematică aplicată
Programul include prelegeri, ateliere de lucru, vizite în companii şi universităţi, activităţi sociale şi recreative.
Toate cheltuielile (călătorie, cazare, masă, activităţi educaţionale) sunt acoperite de organizatori.
Tabăra va avea loc în vara 2013 în Helsinki, Finlanda.
Pot participa toţi tinerii născuţi între 1994 şi 1997 interesaţi de matematică, ştiinţele naturii, tehnologia informaţiilor şi alte ştiinţe. Candidaţii trebuie să cunoască foarte bine limba engleză, limba de lucru a taberei.
Candidaţii selectaţi vor fi anunţaţi pe 15 martie 2013.
Data limită pentru înscriere este: 17.12.2012
Aplicaţiile se pot depune aici.
Mai multe detalii găsiţi aici.

Concurs de fotografie "PhotoVoice în Târgu-Jiu"

Grupul informal de tineri "Constantin Brâncuşi" te provoacă să participi la un concurs de fotografie cu premii importante. Tema concursului: "Photovoice în Târgu-Jiu".
Regulament concurs de fotografie
Condiţii de participare
  • pot participa doar tinerii cu vârste cuprinse între 13-19 ani
  • pentru a participa, tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi fotografiile realizate la adresa de mail tascau.patricia@gmail.com până pe 5 decembrie 2012 (ora 23:59)
  • fotografiile trebuie să respecte tema concursului: "Photovoice în Târgu-Jiu"
Ce este PHOTOVOICE?
PhotoVoice este o metodă de participare publică prin care fotografii însoţite de texte ilustrative (titluri, sloganuri, scurte relatări) susţin un proces de influenţare a deciziei publice. PhotoVoice-ul este o metodă cu un impact major la nivelul comunităţii pentru că foloseşte deopotrivă imaginea şi povestea spusă de autorul ei. În cazul de faţă vă permite să surprindeţi dificultăţile, soluţiile, bucuriile, temerile legate de evoluţia comunităţii locale.
  • fotografiile trimise trebuie să fie cele originale, păstrând caracteristicile EXIF. Se pot aplica modificări de bază (brightness/contrast, levels, unsharp, curves, etc.) asupra imaginilor participante atâta timp cât aspectul nu se depărtează mult faţă de imaginea iniţială. De asemenea, fotografiile trebuie să aibă o calitate de minimum 3 Megapixeli.
  • organizatorii şi/sau juriul îşi rezervă dreptul de a refuza participarea unei înregistrări la concursul foto pe motiv de neconcordanţă cu specificul temei sau concursului
Desfăşurarea concursului
  • fiecare participant se va înscrie prin trimiterea a minimum 3 fotografii (maxim 5)
  • în mail veţi specifica: nume, prenume, data naşterii, şcoala/liceul
  • titlul fişierului va fi nume_prenume_titlu_imagine
  • fiecare fotografie va avea inserat un text (mesaj, descriere a imaginii) caracteristic activităţii photovoice
  • acordarea premiilor se va face în cadrul vernisajului "A new approach on photography" de la finalul proiectului, în luna februarie
Evaluarea fotografiilor
Lucrările înscrise vor fi jurizate de persoane specializate în domeniu şi vor fi apreciate după criteriile:
  • ilustrarea temei
  • creativitate şi originalitate
  • calitatea tehnică de fotografiere
Data afişării rezultatelor: 16.12.2012
Premii: trepied, card (MicroSD), ghid de fotografiere, rama foto digitală
Fotografiile înscrise trebuie să respecte Legea Drepturilor de Autor.

Acest concurs face parte din proiectul "A new approach on photography", proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune.

sâmbătă, noiembrie 17, 2012

Ziua Internaţională a Elevilor şi Studenţilor...

Astăzi este ziua noastră, a tuturor elevilor! La Mulţi Ani!
Consiliul Elevilor din CNGC vă doreşte un an plin de realizări, mult succes în organizarea activităţilor. Să vă implicaţi în propria voastră viaţă, deoarece a te implica înseamnă să trăieşti cu adevărat, încercaţi să faceţi cât mai multe pentru voi, nu aşteptaţi să facă alţii. Sper să nu lăsăm timpul să treacă fără a învăţa să ne apreciem la adevărata valoare şi să conştientizăm că numai împreună putem  să schimbăm ceva şi putem deveni modele de urmat pentru generaţia următoare.
Cum a devenit 17 noiembrie Ziua Internaţională a Elevilor şi Studenţilor?
17 noiembrie a fost declarată, oficial, Ziua Internaţională a Elevilor şi Studenţilor în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca urmare a evenimentelor din 1939, desfăşurate la Praga. Atunci ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat o demonstraţie a studenţilor de la facultatea de medicină (elevii comemorau crearea unei republici cehoslovace independente). 9 studenţi şi-au pierdut viaţa, alţi 1200 au fost trimişi în lagăre de concentrare, iar unităţile de învăţământ au fost închise.
Care este scopul comemorării acestei date în zilele noastre?
Sărbătoarea caută astăzi să atragă atenţia asupra importanţei de a studia şi asupra vieţii de elev, respectiv student, cu bune şi rele.
Aşadar, bucuraţi-vă de viaţa de elev!

joi, noiembrie 15, 2012

Din nou câştigători ai concursului EUROSCOLA...

În sfârşit s-au afişat şi mult aşteptatele rezultate ale concursului naţional EUROSCOLA
Echipa "FIREFLIES" a izbutit să ducă mai departe tradiţia Colegiului Naţional "George Coşbuc" de a câştiga această competiţie. Aceiaşi coordonatori (Negrea Nicolae şi Negrea Argentina) au reuşit să claseze instituţia noastră pe locul 3 din cele 27 înscrise (ca punctaj, echipa este a doua pe ţară). Ca urmare a acestei performanţe deosebite, dânşii vor participa alături de membrii echipei "FIREFLIES" la Zilele Euroscola (în jurul datei de 24 mai) desfăşurate la Parlamentul European de la Strasbourg.
În cadrul proiectului câştigat, elevii participanţi au organizat numeroase activităţi ce au fost încununate cu succes. Însă proiectul nu se sfârşeşte o dată cu încheierea concursului, ci elevii, pentru a demonstra că într-adevăr le pasă de societatea în care trăim, vor desfăşura în continuare acţiuni de voluntariat menite să creeze punţi între generaţii.

Numele membrilor echipei îi găsiţi aici.









Rezultatele concursului:

miercuri, noiembrie 14, 2012

Olimpicul de la filosofie a fost alături de noi prin mesajul transmis

La ziua filosofiei organizată la CNGC domnul profesor Negrea Nicolae a dat glas mesajului olimpicului de la filosofie, Costea Vladimir Adrian, care nu a putut participa:

"Mă simt ciudat! Conştientizez că orice aş spune despre importanţa filosofiei din punctul meu de vedere, ar fi lipsit de sens pentru dumneavoastră, întrucât fiecare are propria raţiune cu care să-şi reprezinte lumea... de aceea, nu luaţi drept axiomă filosofică ceea ce veţi găsi în această carte... nu uitaţi... omul este imperfect, de aceea vă propun următorul lucru: criticaţi-mă! Citiţi această carte, căci este făcută cu un singur scop: acela de a-i găsi dumneavoastră un sens, o utilitate... apoi, atacaţi-mă... folosiţi critica! Identificaţi greşelile... pentru ca apoi să ne întrecem în reflecţii filosofice... încă ceva... lecţiile de filosofie nu le veţi găsi în niciun manual de filosofie... le veţi întâlni în parc, pe stradă... alături de o fată frumoasă... sau poate în acele momente de singurătate. Aşadar vă veţi întâlni cu filosofia atunci când vă veţi analiza propria condiţie. Să nu cădeţi într-o neguloasă atunci când veţi constata cât de imperfecţi sunteţi. Zâmbiţi, fiindcă în acele momente fiinţaţi prin excelenţă... atunci când identificaţi conturul condiţiei umane... zâmbiţi! Să nu vă speriaţi atunci când identificaţi acele "goange ale gândirii" care vă determină să urmaţi un drum necunoscut... Nu ezitaţi să urmaţi aceste "goange"... pentru că ele vă vor duce acolo unde nu a mai ajuns nimeni... nu vă daţi bătuţi să vă asumaţi condiţia de Sisif... nu lăsaţi bolovanul dorinţelor, ideilor, faptelor să se rostogolească în gol... Aşa înţeleg eu performanţa... Nu am descoperit focul, nu am descoperit o nouă planetă în afara Sistemului Solar... am făcut nişte reacţii chimico-reflexive... în urma cărora au ieşit artificii, explozii... dar cel mai important: m-am descoperit pe mine însumi... Dacă mâine focul nu ar mai exista, aş trăi în continuare, m-aş adapta... Dacă într-o zi vom pierde toate hârtiile de care dispunem, iar dacă internetul, televiziunea, telefoanele ar dispărea... aş trăi în continuare... Însă dacă într-o zi aş uita cine sunt, dacă uitându-mă în suflet aş descoperi un străin... dacă dimensiunea filosofică va fi golită de sens... atunci voi pierde totul... Voi pierde reprezentarea asupra lumii, voi rămâne o nulitate, fără dorinţe, fără <goange>..."

marți, noiembrie 13, 2012

Ziua Filosofiei sărbătorită la CNGC

Ieri, în amfiteatrul colegiului, a avut loc festivitatea dedicată Zilei Internaţionale a Filosofiei, festivitate organizată de clasele X E şi XI E, sub coordonarea doamnei profesoare Negrea Argentina. 
Evenimentul s-a dovedit a fi unul deosebit, reuşind să aducă filosofia mai aproape de mintea şi de sufletul celor prezenţi.
Deschiderea programului s-a realizat prin câteva momente artistice, precedate de desfăşurarea unui concurs pe mai multe secţiuni: eseu filosofic, creaţie literară şi arte vizuale.
Membrii juriului: Romulus Olariu, preşedintele juriului, profesor de limba română
                         Filip Ştefan, profesor de filosofie, Colegiul Tehnic Motru
                         Giorgescu Emilia, profesor de informatică
                         Popescu Lucica, profesor de educaţie plastică
                         Doman Andreea, elevă, clasa a XI-a E
                         Crişan Simona, elevă, clasa a XI-a E
                         Pop Liviu, elev, clasa a XI-a A
Acestora li s-au alăturat şi domnii profesorii: Negrea Nicolae, Păuna Rodica, Chiţimia Mihaela.
Juriul a decis să acorde premiul I tuturor concurenţilor, pentru a-i stimula şi încuraja în demersul lor temerar:
-creaţie literară: Armăşoiu Alexandra, Iutuc Bianca, Constantinescu Mihaela
-eseu filosofic: Bacâzu Diana
-arte vizuale: Mischie Dana şi Dudescu Denisa
                    Ştirbulescu Denisa şi Vasilescu Diana
Mulţumim pentru momentele artistice elevilor: Vlad Dulugeanu, Mădălina Osnaga, Bejenaru Roxana, Armăşoiu Adriana, Roxana Bulgariu.






vineri, noiembrie 09, 2012

Alegeri Biroul de Presă CJE Gorj

Consiliul Judeţean al Elevilor Gorj (CJE Gorj) organizează marţi, 20 noiembrie, alegeri pentru Biroul de Presă.
Rolul Biroului de Presă CJE este de a asigura promovarea structurii pe toate mijloacele de care dispune, de a emite comunicate de presă şi ştiri despre activităţile iniţiate şi organizate de CJE, de a surprinde momente de la evenimentele oficiale şi de a întreţine contactul cu presa.
Alegerile pentru funcţiile din Biroul de Presă au loc anual, orice elev din judeţ putând să candideze la una din funcţii.
Structura Biroului de Presă:
  • redacţia (rol: emitere comunicate de presă, ştiri, etc.)
  • responsabil online (rol: administrare blog CJE, pagină de facebook CJE, etc.)
  • responsabili audio-foto-video
Elevii doritori de a ocupa o funcţie trebuie să se prezinte pe 20 noiembrie la CNTV Târgu-Jiu cu un CV în format Europass.
Mai multe detalii vă poate oferi Adelina Giurcău, director departament de mobilitate, informare, formare şi consiliere CJE Gorj.


joi, noiembrie 08, 2012

Concurs dedicat Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, CNGC Motru organizează un concurs adresat elevilor din cadrul acestuia.
Secţiuni propuse:

  • CREAŢIE ARTISTICĂ - desen/poster cu tema "Este dreptul meu!"
  1. clasele I-IV, V-VIII, IX-XII
  2. lucrările vor fi înmânate doamnei profesoare Popescu Lucica până pe 12 noiembrie (luni)
  • CREAŢIE LITERARĂ - compuneri/eseuri
  1. clasele I-IV, V-VIII
  2. lucrările vor fi înmânate doamnei profesoare Stan Lidia până pe 12 noiembrie (luni)
  • PREZENTĂRI MULTIMEDIA 
  1. clasele IX-XII
  2. responsabili: doamnele profesoare Giorgescu Emilia şi Paşcaniuc Claudia
  • PROBĂ TEORETICĂ - test grilă din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
  1. clasele V-VIII (câte un echipaj pe clasă format din 4 elevi)
PREMIEREA ELEVILOR va avea loc pe data de 20 noiembrie (Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului), sala Amfiteatru, ora 14:00.

Ziua Filosofiei

Cu ocazia Zilei Mondiale a Filosofiei, clasele X E şi XI E organizează luni, 12 noiembrie, ora 13.00 o festivitate în amfiteatrul Colegiului Naţional "George Coşbuc".
În cadrul acesteia se va desfăşura şi etapa locală a concursului "Constantin Rădulescu Motru/Repere de gândire filosofică", având 3 secţiuni:
  • eseu filosofic
  • arte vizuale
  • creaţie literară
Fiecare elev participant se va prezenta cu lucrarea în format fizic şi electronic, având 10 minute pentru susţinere. Juriul va fi format din profesori specializaţi pentru fiecare secţiune, iar elevii ai căror lucrări vor fi premiate cu locurile I, II şi III vor participa la faza judeţeană a concursului, organizată la Colegiul Naţional "Ecaterina Teodoroiu" miercuri, 14 noiembrie. Cu acest concurs organizatorii speră să ne alăturăm şi noi campaniei "100 de locuri de salvat din România".

Mulţumim doamnei profesoare Negrea Argentina (coordonatoarea acestui proiect) şi vă aşteptăm să descoperim tainele filosofiei!

luni, noiembrie 05, 2012

O nouă şedinţă a CŞE

Miercuri, 7 noiembrie, va avea loc următoarea şedinţă a Consiliului Şcolar al Elevilor. Sunt aşteptaţi, pe lângă membrii consiliului (care îşi vor prezenta planurile de acţiune pentru acest an) şi liderii claselor, şi alţi doritori să se implice în activităţile desfăşurate în cadrul CŞE prin implicare şi propuneri de proiecte.
Vă aşteptăm la ora 13 la cabinetul domnului Luţă!


vineri, noiembrie 02, 2012

Alegeri CJE Gorj

Astăzi, 2 noiembrie 2012, au avut loc alegerile în Consiliul Judeţean al Elevilor Gorj. Colegiul Naţional "George Coşbuc" Motru a fost reprezentat de Radu Dancău, Adelina Giurcău şi doamna Negrea Argentina. Adelina Giurcău şi-a depus şi candidatura pentru departamentul de mobilitate, formare, informare şi consiliere, obţinând funcţia de director în cadrul acestui departament.

Le urăm succes noilor membri CJE!