miercuri, octombrie 10, 2012

Euroscola - "PUNŢI ÎNTRE GENERAŢII"

Biroul de informare al Parlamentului European în România (BIPE) a lansat a V-a ediţie a concursului naţional pentru licee Euroscola. Cum 2012 este Anul European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, tema pentru proiectul de voluntariat propus şi implementat de participanţi a fost "Punţi între generaţii".
Ca şi acum 2 ani, sub îndrumarea domnilor profesori Negrea Nicolae şi Negrea Argentina, Echipa CNGC Motru ("Fireflies") s-a alăturat competiţiei.

Voluntarii au derulat în cadrul comunităţii locale şi judeţene acţiuni concrete pentru a crea o legătură între tânăra generaţie ce reprezintă viitorul şi generaţia căreia îi datorăm respect şi consideraţie, cea vârstnică. Aceştia au stabilit punţile de legătură prin discuţii purtate cu înaintaşii noştri, filme vizionate şi jocuri desfăşurate împreună. De asemenea, i-au dus pe bătrâni în excursie, au participat cu ei la Ziua Pensionarilor organizată special în cinstea acestora, au vizitat azile, au iniţiat o activitate de ecologizare în casa unei doamne care, din cauza vârstei înaintate şi a problemelor de vedere, nu putea să cureţe întreaga gospodărie. Toate sfaturile primite de la cei vârstnici au fost puse la păstrare şi la loc de urmare. Ca întărire a acestui lucru, elevii colegiului s-au reunit şi le-au transmis mesajul "NE PASĂ".

Activităţile desfăşurate de voluntari nu s-au oprit o dată cu încheierea concursului, ci vor spori pe viitor. Acum elevii sunt emoţionaţi în aşteptarea rezultatelor. Le urăm succes!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu