” Ziua de 17.12.2013 este o zi tristă pentru
noi deoarece preotul prof. Marcel Hoară, cel care ne-a fost prieten, coleg și
profesor, ne-a părăsit… Cu toții am insistat mai mult în rugăciune deoarece nu
avem cuvinte mai frumoase pentru cel pe care îl iubim… Este foarte greu momentul
acesta pentru mine, să scriu, dar trebuie să ne încurajăm și să ne amintim de
cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune atât de minunat: „Și de trăim, și de
murim, ai Domnului suntem.” (Sfânta Scriptură).
Sunt putine vocații pe care Dumnezeu ni le ingăduie pe pământ! Unele aduc
mărire, altele bani. Profesoratul, ca și preoția, aduce adevărul, iar adevărul te face
liber! Profesoratul, ca și preoția, te așează din catedră în Catedrală și din
aceasta în Împărăția cerurilor. Marcel, sunt convinsă că știa lucrul acesta și a încercat mereu să răspundă pozitiv provocărilor vieții, alergând în întâmpinarea
acesteia. S-a împlinit într-o prietenie frumoasă pentru noi, într-o dragoste
desăvârșită pentru părinți, pentru soție și pentru cei doi copii ai săi, Dragoș și Emilia, care sunt rodul cel mai de preț al vieții sale de pe pământ. Sunt
convinsă că toți cei care își vor aduce aminte de el îi vor cinsti memoria și îl vor stima ca pe un om care a descifrat, mai presus de toate tainele, Taina
Treimii lui Dumnezeu! Mereu zâmbea, deoarece conștientiza faptul că atâta vreme
cât rostești adevărul, arăți calea și crezi în iubire, nu ești altceva decât
darul lui Dumnezeu pentru oamenii și elevii pe care Dumnezeu ți-i pune înainte. Eu nu cred că l-am condus pe ultimul drum! Eu cred că undeva în Împărăția cerurilor, Dumnezeu a pregătit
deja o clasă unde sunt așezați o parte din copiii plecați înainte de
vreme, iar preotul Marcel le va preda cunoașterea lumii din care aceștia nu au reușit să cuprindă cu mintea nimic. De astăzi, încă un
coleg de-al meu face parte din Academia cerurilor!
Să-l rugăm ca atunci când ne este greu, când nu ajungem la nici o concluzie, să mijlocească la Hristos, să ne reorienteze termenii, să ne reînvețe ce avem de făcut pentru a respira și trăi omenește!
Prin despărțirea temporară de noi, ne-a reamintit o lecție totală de viață: să prețuim și să ne bucurăm de fiecare moment bun împreună, căci niciodată nu cunoaștem când va fi sfârșitul vieții noastre pământești!
Să-l rugăm ca atunci când ne este greu, când nu ajungem la nici o concluzie, să mijlocească la Hristos, să ne reorienteze termenii, să ne reînvețe ce avem de făcut pentru a respira și trăi omenește!
Prin despărțirea temporară de noi, ne-a reamintit o lecție totală de viață: să prețuim și să ne bucurăm de fiecare moment bun împreună, căci niciodată nu cunoaștem când va fi sfârșitul vieții noastre pământești!
Bunul Dumnezeu să te ierte pentru tot ceea ce
nu ai apucat să faci în această viață și să te odihnească întru Împărăția Sa!
Cu toată prețuirea, a ta colegă cu care ai alcătuit în această școală Catedra de Religie ortodoxă, vreme de patru ani, prof. Rodica
Dragomirescu.”
Prof. religie Dragomirescu Rodica
