În urmă cu trei ani, un grup de profesori şi elevi ai Colegiului Naţional "George Coşbuc" din Motru porneau într-o interesantă aventură, demarând un proiect cultural("Lumea ca un spectacol"), câştigător al Programului de Granturi pentru Dezvoltare Şcolară, proiect ce avea drept scop principal înfiinţarea unui cerc de teatru. Cercul a fost înfiinţat , iar rezultatele au întrecut aşteptările iniţiatorilor, deoarece, pe lângă activităţile specifice derulate de tinerii pasionaşi de teatru (amenajarea unui laborator de creaţie, realizarea a două spectacole cu piesele "Tabla cu actori" de Georgiana Olaru şi "Regele Moare" de Eugen Ionescu), s-a demarat o fructuoasă colaborare cu Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu-Jiu, s-a introdus un curs opţional de artă dramatică în programa şcolară şi s-a format la Motru un publci spectator de teatru şi interesat de actul cultural.
Roadele implicării în educaţia pentru viaţă, prin teatru, au devenit vizibile anul acesta, când trupa colegiului a participat la Festivalul de teatru pentru elevi "Constantin Stanciovici Brănişteanu", organizat de Teatrul "Elvira Godeanu", festival aflat la ce-a de-a VIII-a ediţie şi desfăşurat în perioada 4-13 iunie, cu o prestaţie de calitatea a nouă licee gorjene.
Piesa pusă în scenă de elevii din Motru, sub îndrumarea actorului Ion Alexandrescu, "Şapte zile din viaţa lui Simon La brosse, dacă viaţa lui vă interesează", de Carole Frechette, a integrat publicul într-o poveste despre tineri nemulţumiţi, visători sau răzvrătiţi, sufocaţi de banalitate şi de falsul cotidian, care îşi caută ieşirea în negustoria cu iluzii, în reverii despre tărâmuri îndepărtate, în explorarea propriei interiorităţi. Spectatorii au fost captivaţi de naturaleţea interpretării, de inventivitatea şi complexitatea punerii în scenă, de puterea actorilor de a transmite emoţiile cele mai diverse, de a evidenţia spectacolul vieţii.
Munca lor a fost răsplătită din plin, elevii motreni, care nu-şi mai văd acum viitorul decât în relaţiile cu scena, culegând majoritatea premiilor festivalului, începând cu marele premiu "Titu Rădoi" şi trofeul festivalului pentru întreaga formaţie şi continuând cu premii individuale: Vlad Andrei Burlan - Premiul "Horaţiu Mălăele" pentru cel mai bun actor în rol principal, Oana Marin - premiul special al juriului pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Andrei Dafinoiu - premiul "Horaţiu Mălăele" pentru cel mai bun actor în rol secundar, Nicolae Parpală - menţiune de interpretare.
Principala satisfacţie pe care o au însă tinerii actori este dată de posibilitatea de a oferi reprezentaţii cu piesa premiată în viitoarea stagiune a Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu", de a păstra legătura cu scena şi de a-şi cizela continuu arta interpretativă, printr-un contact îndelungat cu publicul şi actorii profesionişti şi mai ales prin foarte multă muncă, dirijată de mentorul lor neobosit, actorul, regizorul şi profesorul Ion Alexandrescu.
Prof. Rodica Marin,
Articol publicat în "Monitorul de Motru"
Cu acest prilej, vă invităm să citiţi un interviu cu actorul Ion Alexandrescu, realizat în noiembrie 2007 de redacţiei Revistei Noi a Colegiului Naţional George Coşbuc din Motru. Interviul a fost publicat în numărul din luna respectivă a revistei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu